SANADOR a implementat Mingle acum un an, deoarece erau în căutarea unei soluții care să simplifice munca de recrutare, să le ofere acces la istoricul candidaților și să reducă task-urile manuale.
În prezent, Mingle este folosit zilnic de echipa de recrutare, care acum poate face față mai ușor volumului de lucru și de angajări..png)
Cum vă organizați candidații și recrutarea înainte de a folosi Mingle?
Înainte de a implementa Mingle, mențineam CV-urile în platformele în care aplicau candidații. Iar atunci când selectam candidații pentru un prim interviu, aduceam CV-ul și în baza noastră locală, respectiv cream un folder pentru acel candidat.
În rest, aveam o mică bază de date într-un Excel care ne ajuta să vedem rapid datele de contact ale unui candidat și am personalizat acel Excel în funcție de ce ne interesa pe noi: data primului interviu, data celui de-al doilea interviu, feedback-ul acordat de către manageri și echipa de HR. În cazul în care candidatul ajungea să fie ofertat, completam în Excel și alte informații, precum data la care se făcea oferta, data de programare la medicina muncii și data de începere a lucrului.
Care sunt principalele motive care v-au convins să alegeți Mingle?
Am preferat Mingle față de alte platforme deoarece ni s-a părut ușor de utilizat.
La momentul respectiv, am analizat mai mulți furnizori de astfel de platforme. Eu am optat pentru Mingle pentru că aplicația mi s-a părut prietenoasă, intuitivă, mi-a plăcut modul în care se poate lucra cu ea. A contat și faptul că se aduc în platformă toate CV-urile indiferent de sursa de unde a aplicat candidatul.
Și am ales și cu sufletul, deoarece m-a impresionat foarte mult interacțiunea cu voi.
Cum ați justificat investiția în Mingle?
Înainte de Mingle, noi nu am mai avut o platformă de bază de date pentru candidați. Principalul argument a fost acela că ne trebuie un sistem în care să ne strângem organizat datele și documentele. În plus, prețul respecta bugetul alocat pentru această investiție.
Cât de repede ați învățat să folosiți produsul nostru?
Implementarea a fost foarte ușoară, a fost cea mai simplă implementare pe care am făcut-o vreodată.
Ce lucruri s-au îmbunătățit de când folosiți Mingle?
În primul rând, avem toată baza de date și informațiile într-un singur loc și nu mai este nevoie să păstrăm CV-urile în foldere. Mingle ne-a ajutat să eficientizăm cu ușurință procesul de recrutare și ne-a redus considerabil volumul de muncă: de la selecția candidaților și analiza CV-urilor, până la gestionarea tuturor etapelor de recrutare.
Îmi place și faptul că am un istoric pe candidații care au aplicări multiple: pot vedea toate joburile pe care au aplicat și statusul acelor aplicări.
Vrei să încerci și tu Mingle?
Nu muncești atât de mult căutând cei mai buni candidați doar ca să-i pierzi într-un teanc de CV-uri. Cu Mingle poți să rămâi în control organizând joburile, candidații și rapoartele într-o aplicație intuitivă și ușor de folosit. E exact ce ai nevoie ca să-ți eliberezi programul și să te simți mai bine la lucru.
Programează un demo și descoperă cum Mingle te poate ajuta să-ți faci treaba mai bine, cu mai puțin efort.




Comments
Post a Comment