Skip to main content

Interviurile bazate pe valori: cel mai bun mod de a angaja candidații potriviți cu cultura companiei

interviuri valori


Mai mult decât potrivirea candidatului cu jobul, pe termen lung e importantă potrivirea sa cu compania și cu valorile acesteia.

De aceea, în timpul interviurilor e recomandat să evaluezi nu doar competențele și cunoștințele candidatului, cât și trăsăturile de personalitate ale acestuia, pentru a determina dacă s-ar integra în echipă.

Cum faci asta? Prin intermediul interviurilor bazate pe valori. Acestea te vor ajuta să descoperi dacă prioritățile candidatului se aliniază cu cele ale organizației și dacă acesta împărtășește valorile companiei. Candidații aleși astfel vor fi, în cele din urmă, cei care se potrivesc cel mai bine cu mediul de lucru.

În acest articol vei găsi exemple de întrebări pe care să le adresezi într-un interviu bazat pe valori, metode de evaluare a răspunsurilor și tehnici de alegere a candidații potriviți.

Ce sunt interviurile orientate spre valori?

Interviurile bazate pe valori evaluează potrivirea valorilor personale ale candidatului cu cele ale companiei. Scopul acestora este să determine dacă principiile și convingerile unui candidat rezonează cu valorile și cultura organizației. Pe termen lung, angajarea candidaților pe baza potrivirii culturale asigură satisfacția acestora la job.

Întrebările adresate într-un interviu orientat spre valori explorează principiile și standardele morale ale candidatului și felul în care acestea sunt folosite în munca sa. Cu ajutorul acestora, te poți concentra pe „cum” și „de ce” un candidat ia anumite decizii.

De ce să adresezi întrebări orientate spre valori

Cunoașterea și înțelegerea valorilor unui candidat îți oferă ocazia să evaluezi potrivirea acestuia cu valorile și credințele organizației. Prin asta, încurajezi un mediu de lucru armonios și te asiguri că angajații rezonează cu misiunea companiei.

Valorile unei companii reflectă misiunea acesteia și obiectivele pe termen lung. Ele nu ar trebui să fie doar niște noțiuni teoretice. În practică, valorile definesc:
  • Felul în care angajații colaborează între ei. De exemplu, o companie care crede în inovație va încuraja sesiunile de brainstorming, colaborarea între departamente diferite și ideile creative primite de la angajați.
  • Ce fel de investiții face compania. De exemplu, o companie care pune pe primul loc relația cu clienții va investi într-un software de CRM și în programe de training pentru oamenii de vânzări sau post-vânzări.
  • Ce fel de oameni angajează și reține compania. O companie care pune accentul pe colaborare va angaja oameni care lucrează bine în echipă și va organiza frecvent activități de team-building sau de cunoaștere.
În timpul procesului de recrutare, întrebările orientate spre valori te vor ajuta să înțelegi:
  • Dacă prioritățile candidatului se aliniază cu obiectivele companiei.
  • Ce e important pentru un candidat la lucru.
  • Cum se va integra noul angajat în companie sau în echipă; cum se va înțelege cu colegii.

Ce întrebări orientate spre valori să folosești

Înainte de a formula întrebările de interviu, parcurge valorile companiei și analizează felul în care acestea sunt puse în practică.

Pe lângă acestea, alege acele trăsături de caracter care ți se pare că reprezintă cel mai bine angajații companiei. Poartă o discuție cu managerii departamentelor pentru care recrutezi pentru a afla care sunt atributele definitorii ale echipei lor.

Odată ce ai identificat cele mai importante valori ale organizației, poți pregăti întrebările de interviu necesare pentru a le evalua.

Iată mai jos câteva exemple de valori organizaționale și de întrebări de interviu potrivite pentru explorarea acestora:

1. Adaptabilitate

Evaluează felul în care reacționează candidatul la schimbări și cât de ușor se poate adapta. Este o trăsătură de caracter importantă pentru echipele aflate în creștere, care își reajustează continuu procesele.
  • Care a fost cea mai dificilă tranziție în cariera ta de până acum? (fie dintr-o companie în alta, fie de pe un rol pe altul). Ce a făcut să fie dificilă? Ce pași ai urmat pentru a te adapta? Ce ai face mai bine data viitoare?
  • A trebuit vreodată să respecți termene limită în timp ce erai întrerupt(ă) continuu? Cum ai gestionat situația?
  • Povestește-mi despre o schimbare majoră în compania ta sau în echipa ta la care a trebuit să te adaptezi repede. Cum ai abordat-o?
  • Cum ai gestionat un manager nou care ți-a schimbat atribuțiile jobului?
  • Povestește-mi despre o situație în care te-ai conformat unei schimbări, deși nu erai de acord cu aceasta.
  • Cum ai procedat în trecut când ai primit un proiect care depășea responsabilitățile tale sau nivelul tău de experiență?
  • Povestește-mi despre o situație în care ți-a fost atribuită o sarcină cu care nu erai familiar(ă) și cum ai rezolvat-o.
  • Descrie-mi o situație în care a trebuit să înveți să folosești un instrument nou de lucru. De cât timp ai avut nevoie pentru a te familiariza cu acesta și cum te-ai asigurat că îl stăpânești cât mai bine?

2. Asumarea riscului

Evaluează deschiderea sau reticența candidaților de a-și asuma riscuri.
  • Descrie-mi o situație în care ai simțit că e necesar să ignori politicile companiei pentru a îndeplini cerințele unui client.
  • Care e cea mai riscantă decizie de business pe care ai luat-o? De ce ai luat această decizie? A avut succes? De ce?
  • Ce risc ți-ai asumat în trecut pe care acum ai ajuns să-l regreți?
  • Ai avut de luat o decizie pentru care nu existau proceduri sau politici? Care a fost rezultatul?
  • Povestește-mi despre un risc pe care nu ți l-ai asumat pentru că implicațiile erau prea mari.

3. Capacitatea de a-i încuraja pe ceilalți

Potrivite în mod special pentru rolurile de management, aceste întrebări te vor ajuta să găsești acei candidați care îi pot motiva și încuraja pe ceilalți.
  • Descrie-mi o situație în care le-ai oferit membrilor din echipa ta libertatea de a-și defini propriul proces de lucru, chiar dacă ai fi preferat ca ei să fi ales o abordare diferită.
  • Povestește-mi despre o situație în care ți-ai încurajat un om din echipă să ia o decizie pe cont propriu, iar rezultatul a fost mai bun decât te așteptai.
  • Povestește-mi despre o situație în care ți-ai încurajat un om din echipă să ia o decizie pe cont propriu, dar nu a luat decizia potrivită. Ce s-a întâmplat? Cum ai reacționat?
  • Dă-mi exemplu de o situație în care, deși ți-a fost greu, ți-ai lăsat echipa să-și rezolve problemele pe cont propriu și te-ai abținut să le propui soluții.

4. Corectitudine față de ceilalți

Aceste întrebări sunt potrivite pentru candidații pentru rolurile de management și te ajută să evaluezi abilitatea acestora de a-și trata membrii echipei în mod egal.
  • Povestește-mi despre o situație în care nu ai reușit să-ți tratezi toți subalternii în mod egal.
  • Dă-mi exemplu de o discuție dificilă pe care ai avut-o cu unul dintre membrii echipei tale.
  • Descrie-mi o situație în care a trebuit să gestionezi o situație dificilă în echipa ta, care ți-a pus la încercare abilitatea de a rămâne corect(ă) față de restul echipei.
  • Dă-mi exemplu de un caz în care i-ai oferit tratament preferențial unuia dintre membrii echipei tale. De ce ai ales să faci asta? Care a fost impactul?
  • Descrie-mi o situație în care ți-ai tratat membrii echipei în mod egal, deși erai tentat(ă) să-i oferi tratament preferențial unuia dintre ei.

5. Creativitate și inovație

Indiferent de tipul de rol, angajații creativi sunt cei care pun lucrurile în mișcare. Folosește aceste întrebări pentru a găsi candidații care pot veni cu soluții simple la problemele complicate:
  • Povestește-mi despre o situație pe care nu ai putut-o rezolva apelând la soluțiile clasice. Cum ai abordat-o? În ce fel a fost diferită soluția ta de cele folosite până atunci?
  • Descrie-mi o ocazie în care ai venit cu o soluție creativă pentru o problemă pe care încercai să o rezolvi de mai demult.
  • Care a fost cel mai creativ proiect pe care l-ai realizat până acum?
  • Povestește-mi despre o situație în care ai implementat un proces nou care era considerat riscant.
  • Ți s-a întâmplat ca cineva să vină către tine cu o idee neobișnuită? Ce ai făcut?
Pe aceeași temă...

Am recrutat un programator în 15 zile. Iată ce am învățat.

Ce proces de recrutare am folosit pentru a angaja un programator în 2 săptămâni.

Citește în continuare

6. Curiozitate

Folosește aceste întrebări pentru a scoate în evidență candidații care nu se tem de proiectele complicate și sunt pregătiți să descopere soluții pe cont propriu:
  • Cum gestionezi perspectivele diferite ale celorlalți? Ce cuvinte folosești pentru a-ți exprima punctul de vedere și pentru a-l valida pe al lor?
  • Care e abordarea ta atunci când ești într-o situație pe care nu știi de unde s-o apuci?
  • Ce abilități ai învățat pe cont propriu? Ce te-a motivat să le înveți?
  • Povestește-mi despre o îmbunătățire pe care ai făcut-o la lucru, care este în continuare folosită în echipa ta sau în altă echipă.

7. Dezvoltare personală

Dacă ai nevoie de angajați care depun mereu efort să devină mai buni, folosește aceste întrebări de interviu pentru a-i găsi:
  • Spune-mi un lucru despre tine ca angajat pe care speri ca managerul tău actual să nu mi-l dezvăluie.
  • Când a fost ultima dată când nu ai fost mulțumit(ă) de performanța ta? Ce ai făcut în legătură cu asta?
  • Dă-mi exemplu de o situație în care emoțiile sau slăbiciunile tale au reușit să preia controlul.
  • Descrie-mi o situație la lucru care a scos ce-i mai rău din tine. Cum a reușit să facă asta? Ce ai învățat?
  • Povestește-mi despre ceva ce ai făcut la muncă de care ești în mod special mândru/mândră.
  • Dă-mi exemplu de o greșeală pe care ai făcut-o recent. Ce ai învățat din asta? Cum ai aplicat ceea ce ai învățat?
  • Ce dezamăgire majoră a trebuit să gestionezi în ultimul an? Cum ai trecut prin asta?

8. Empatie

Indiferent de tipul de rol, ai nevoie de oameni empatici în echipa ta – însă ei sunt cu atât mai valoroși cu cât rolul presupune interacțiunea cu alți colegi sau clienți.
  • Descrie-mi o situație în care un coleg a venit la tine cu o problemă personală prin care trecea. Cum ai reacționat? Ce cuvinte ai folosit pentru a înțelege prin ce trece?
  • Dă-mi exemplu de o situație în care a trebuit să pui pe pauză proiectul la care lucrai pentru a ajuta pe cineva din echipa ta.
  • Povestește-mi despre o situație în care nu ai reușit să-ți arăți empatia față de unul dintre colegii tăi.
  • Povestește-mi despre o situație în care a trebuit să oferi feedback unui coleg care nu era pregătit să primească acest feedback.
  • Dă-mi exemplu de o discuție dificilă pe care ai avut-o cu un coleg.

9. Flexibilitate

Evaluează abilitatea candidaților de a-și ajusta programul și sarcinile în funcție de situațiile neprevăzute sau de reorganizarea priorităților.
  • Descrie-mi o ocazie în care a trebuit să lași un task pentru a te apuca de unul nou, complet diferit. Cum ai procedat? Cum a mers?
  • Povestește-mi despre o zi foarte încărcată în care ai fost întrerupt(ă) și a trebuit să-ți reajustezi întregul program.
  • Povestește-mi despre o situație în care a trebuit să-ți modifici prioritățile pentru a îndeplini așteptările unei alte persoane.
  • Dă-mi exemplu de o situație în care ai descoperit informații noi care afectau o decizie pe care ai luat-o deja. Ce ai făcut?
  • Dă-mi exemplu de o situație în care ai fost nevoit(ă) să faci un sacrificiu important pentru a obține un anumit rezultat.

10. Încredere

Aceste întrebări evaluează abilitatea candidatului de a le acorda încredere celorlalți și de a câștiga încrederea lor:
  • Dă-mi exemplu de o situație în care nu ai avut încredere într-unul dintre colegii tăi, iar asta a afectat relația cu acesta. Ai reușit să o repari?
  • Ți s-a întâmplat să neglijezi să-ți informezi managerul de progresul sau acțiunile tale pe un proiect?
  • Povestește-mi despre o situație în care i-ai acordat încredere unui coleg deși nu erai sigur(ă) că e decizia potrivită. Care a fost rezultatul?
  • Ți s-a întâmplat ca sinceritatea ta să fie pusă la încercare? Cum ai reacționat?

11. Inițiativă

Angajații motivați pun lucrurile în mișcare. Folosește aceste întrebări pentru a găsi candidații care preiau inițiativa și care caută mereu moduri de a face lucrurile mai bine:
  • Ai avut vreodată la muncă perioade fără task-uri sau în care nu aveai nimic de făcut? Cu ce ți-ai ocupat timpul?
  • Descrie-mi o situație în care ai făcut mai mult decât presupunea jobul tău pentru a obține ceva.
  • Descrie-mi un proiect important pe care l-ai inițiat în ultimul an. De ce l-ai propus? A fost implementat? Cum a funcționat?
  • Dă-mi exemplu de un proiect/task pe care l-ai finalizat fără să fi avut suficiente informații sau instrucțiuni.
  • Dă-mi exemplu de o schimbare pe care ai implementat-o pentru a-ți face jobul mai ușor sau mai interesant.
  • Cu toții avem de făcut lucruri pe care nu vrem să le facem. Dă-mi exemplu de o situație în care ți s-a întâmplat asta. Cum te-ai motivat să îți termini munca?
  • Ai fost vreodată responsabil(ă) să-i motivezi pe alții? Ai reușit să faci asta? Cum?

12. Integritate

Dacă ai nevoie de acei angajați care se ocupă să rezolve o greșeală pe care nimeni n-ar fi observat-o, atunci folosește întrebările de mai jos:
  • Povestește-mi despre o situație în care ai dezvăluit informații sensibile/confidențiale din greșeală.
  • Care a fost cea mai dificilă dilemă morală/etică cu care te-ai confruntat? Cum ai rezolvat-o?
  • Povestește-mi despre o situație în care ai reușit să ții un secret, chiar dacă ar fi fost mai ușor să-l divulgi.
  • Povestește-mi despre o situație în care ți-ai asumat responsabilitatea pentru o greșeală pe care nimeni nu ar fi observat-o.
  • Dă-mi exemplu de o situație în care ai pierdut ceva important din cauză că ai ales să faci lucrul corect.

13. Inteligență emoțională

În special în lucrul cu alți oameni, ai nevoie de angajați care pot înțelege și alte puncte de vedere și pot empatiza cu ceilalți.
  • Povestește-mi despre o situație în care, cu ajutorul empatiei, ai reușit să rezolvi o problemă importantă.
  • Descrie-mi o situație în care, datorită faptului că erai conștient(ă) de limbajele non-verbale ale unei persoane sau ale unui grup, ți-ai adaptat modul de comunicare și ai schimbat direcția discuției.
  • Povestește-mi despre un caz în care ai gestionat greșit o situație încărcată emoțional.
  • Dă-mi exemplu de o situație în care, pentru că nu ai reușit să interpretezi corect sentimentele sau temerile unei persoane, ai gestionat greșit problema - cel puțin la început.
  • Dă-mi exemplu de o situație în care înțelegerea propriilor emoții te-a ajutat să eviți să spui sau să faci ceva ce ai fi regretat ulterior.
  • Povestește-mi despre o situație în care ai reușit să-ți depășești sentimentele de anxietate sau frică.
  • Cum reacționezi când cineva îți critică munca?
  • Dă-mi exemplu de o situație în care ai avut o neînțelegere cu superiorul tău. Cum ai rezolvat-o?

14. Învățare

Compania pune accent pe învățarea continuă? Folosește întrebările de mai jos pentru a găsi acei candidați care sunt deschiși să învețe lucruri noi de la zero, câteodată pe cont propriu:
  • Povestește-mi despre o perioadă în care a trebuit să înveți ceva nou într-o perioadă scurtă de timp. De unde a apărut această nevoie? Ce a trebuit să înveți? Cum ai abordat procesul de învățare?
  • Care a fost cel mai greu lucru pe care ai reușit să-l înveți, deși la început părea imposibil?
  • Povestește-mi despre un task la care a trebuit să lucrezi, cu care nu erai familiar(ă).
  • Dă-mi exemplu de o situație când ți-ai dat seama că toți cei din jurul tău știu mai multe decât tine. Cum ai gestionat asta?
  • Ce acțiuni concrete ai făcut în ultimul an pentru a te dezvolta pe plan profesional?

15. Lucru în echipă

Dacă organizația pune accent pe lucrul în echipă și pe colaborare, ai nevoie de angajați care știu să ceară și să ofere sprijin. Folosește întrebările de mai jos pentru a-i identifica:
  • Povestește-mi despre o decizie nepopulară pe care ai luat-o și cum ai implementat-o.
  • Cum abordezi politicile companiei cu care nu ești de acord?
  • Povestește-mi despre o situație în care te-ai aflat în competiție cu un alt coleg.
  • Dă-mi exemplu de o situație în care un coleg nu s-a ocupat de partea sa de muncă. Cum ai gestionat asta?
  • Dă-mi exemplu de o situație în care, dacă nu ai fi apelat la ajutorul echipei, nu ai fi reușit să-ți faci treaba.
  • Cum i-ai oferi recunoaștere unui coleg pentru munca sa?
  • Povestește-mi despre o situație în care echipa din care făceai parte nu a dus la bun sfârșit un obiectiv. Ce anume nu a funcționat și ce ai învățat din această experiență?
  • Care este modalitatea de lucru pe care o preferi atunci când ești implicat(ă) într-un proiect de echipă: ca fiecare membru să lucreze independent pe sarcinile sale sau ca întreaga echipă să se întâlnească și să lucreze împreună? De ce?

16. Modestie

Modestia e o calitate deseori neapreciată. Dar este o calitate necesară atât pentru dezvoltarea personală, cât și pentru lucrul cu ceilalți.
  • Când ți-a oferit ultima dată cineva feedback constructiv? Cum ai reacționat? Ce ai făcut în urma acestei discuții?
  • Descrie-mi o situație în care ți-ai fi dorit să fi reacționat diferit. Ce s-a întâmplat?
  • Care a fost cel mai recent eșec pe care l-ai simțit (sau cea mai dureroasă experiență prin care ai trecut)?
  • În ce zonă din jobul tău simți că nu ai suficiente cunoștințe? Cum le adresezi?

17. Răbdare

Ai nevoie de angajați răbdători, care nu se grăbesc să ia decizii importante fără să analizeze toate datele? Folosește aceste întrebări de interviu pentru a-i găsi:
  • Când ți s-a întâmplat recent să-ți pierzi răbdarea ascultând pe cineva?
  • Dă-mi exemplu de o situație în care ți s-a părut că procesele existente stăteau în calea finalizării unui task.
  • Descrie-mi un proces sau o procedură care te ajută să-ți faci treaba, dar care te face să-ți pierzi răbdarea ușor.
  • Povestește-mi despre o situație când nu ai reușit să strângi suficiente informații înainte de a lua o decizie.
  • Când ți s-a întâmplat recent să judeci greșit o persoană sau o informație?
  • Povestește-mi despre o ocazie în care a trebuit să te conformezi unei politici cu care nu erai de acord. De ce ai ales să o respecți? Care ar fi fost consecințele dacă nu o respectai?

18. Respect

Respectul este una dintre cele mai importante trăsături de caracter pe care trebuie să le arate un angajat față de colegii săi sau față de companie. Asta nu înseamnă să nu-ți spui punctul de vedere, ci să-i respecți pe ceilalți atunci când o faci. Iată cum să identifici această calitate în timpul interviurilor:
  • Povestește-mi despre o situație în care a trebuit să rezolvi o diferență de opinii cu un coleg/client/manager. Ce cuvinte ai folosit pentru a-ți arăta respectul față de cealaltă persoană?
  • Povestește-mi despre o ocazie în care a trebuit să-i oferi feedback unui coleg care nu l-a primit foarte bine. Ce cuvinte ai folosit?
  • Dă-mi exemplu de o situație în care ai ascultat și ți-ai arătat compasiunea față de un coleg care îți povestea o problemă personală sau sensibilă.
  • Dă-mi exemplu de o situație în care nu ai fost de acord cu punctul de vedere al unui subaltern sau al unui manager. Cum ți-ai exprimat dezacordul?

Cum să evaluezi răspunsurile candidaților

  • Începe prin a prioritiza acele valori ale companiei care ți se par cele mai reprezentative. Toți angajații – de la cei mai juniori la cei mai seniori – ar trebui să împărtășească aceste valori.
  • Definește cum se manifestă fiecare valoare în modul de lucru.
  • Departamentele sau echipele ar putea avea valori proprii, pe lângă cele ale companiei. Ajustează-ți întrebările pentru a le include și pe acestea. De exemplu, o echipă de vânzări s-ar putea să pună valoare pe respectul față de clienți, în timp ce o echipă de produs s-ar putea să prioritizeze capacitatea de a inova.
  • E indicat să combini întrebările orientate pe valori cu cele care evaluează competențele și cunoștințele candidaților. În felul acesta, vei putea face o evaluare completă a aplicanților și vei facilita decizia de angajare.

Semnale de alarmă

La ce semnale de alarmă să fii atent(ă) când evaluezi răspunsurile candidaților: 
  • Nu-și pot susține argumentele. În timpul interviului, candidații pot declara cu ușurință că sunt buni jucători în echipă sau că preiau frecvent inițiativa. Dar dacă nu îți pot da exemple concrete prin care să demonstreze aceste calități, e posibil să fie doar vorbe goale.
  • Valorile lor nu se potrivesc cu cerințele jobului. Angajații cărora le place să inoveze indiferent dacă încalcă sau nu normele deja existente pot fi ideali pentru o echipă de inovație sau o echipă de marketing. Dar e posibil să nu se potrivească într-o echipă sau într-o companie care pune accent pe respectarea proceselor existente.
  • Par inflexibili. Noii angajați pot încerca să se ajusteze la modul de lucru al companiei, pentru a se integra mai ușor. Dacă însă au opinii puternice care nu se potrivesc cu cele ale companiei, asta ar putea cauza probleme pe termen lung atât pentru candidat, cât și pentru echipă.

E rândul tău

Pornind de la aceste întrebări, structurează interviuri bazate pe valori în care să evaluezi potrivirea priorităților și a convingerilor candidaților cu valorile și misiunea companiei. În felul acesta, încurajezi un mediu de lucru armonios și te asiguri că angajații rezonează cu misiunea companiei. În plus, angajații vor fi mai satisfăcuți pe termen lung și mai motivați să rămână în companie.

Pe aceeași temă...

Am recrutat un programator în 15 zile. Iată ce am învățat.

Ce proces de recrutare am folosit pentru a angaja un programator în 2 săptămâni.

Citește în continuare

Comments

Top articole pentru HR

15 modele de e-mailuri esențiale în recrutare

În cele mai multe cazuri, recrutorii apelează la e-mail atunci când comunică sau interacționează cu candidații. E-mailurile devin astfel principalele modalități prin care poți contacta și păstra legătura cu candidații, de aceea este atât de important ca acestea să fie bine formulate.  În timp ce modelele de e-mail pot fi o armă secretă foarte valoroasă în economisirea timpului, ele trebuie personalizate cu grijă pentru a adresa nevoile individuale ale candidaților. Peste jumătate din candidați declară că o comunicare defectuoasă în procesul de recrutare ridică un semnal de alarmă cu privire la companie și i-ar putea determina să nu accepte oferta acesteia.  Dacă e-mailurile pe care le folosești în recrutare sunt incomplete sau sunt percepute drept mesaje standard, candidații ar putea ajunge să se simtă mai degrabă ca o povară decât ca potențiali angajați valoroși.  Modelele de e-mail sunt totuși un bun punct de plecare pentru simplificarea sarcinilor repetitive care vin odată cu comun

Care sunt cele mai bune întrebări de interviu și cum să evaluezi răspunsurile

Fie că ești un intervievator cu experiență sau te afli la început de drum, cel mai probabil îți dorești să găsești întrebările potrivite pentru toate tipurile de interviu pe care le susții. De la întrebările generale până la cele specifice postului, sunt multe opțiuni din care să alegi.  Cele mai bune întrebări diferă de rolul pentru care recrutezi, de tipul de interviu pe care îl susții și de abilitățile pe care dorești să le evaluezi. Iar găsirea acestora necesită puțină muncă de cercetare și deliberare, dar și câteva încercări eșuate până la găsirea variantelor optime. Pentru a veni în sprijinul eforturilor tale, am pus la punct acest ghid cuprinzător din care vei afla: 1. Ce să faci înainte de a susține primele interviuri 2. Care sunt tipurile de interviuri și întrebările pentru fiecare 3. Ce întrebări să folosești în funcție de abilitățile evaluate 4. Ce întrebări de interviu nu ar trebui să adresezi 5. Cum să structurezi interviurile și să asiguri cursivitatea interviului

Ghid de interviu: cum să susții un interviu structurat

Pentru a lua cea mai bună decizie de angajare, ai nevoie să evaluezi candidații în mod egal și să îi compari cu ușurință. Pentru asta, interviul structurat este cel mai bun instrument pe care îl poți folosi. Acesta îți permite să adresezi tuturor candidaților un set prestabilit de întrebări pe baza cărora să compari răspunsurile în mod obiectiv. În acest articol am inclus un ghid complet pentru susținerea unui interviu de angajare structurat, de la elementele pe care acesta trebuie să le conțină și până la pașii pe care să-i faci pentru a-l defini.   Ce este un interviu structurat? Interviul structurat este acel tip de interviu pentru care stabilești încă de la început întrebările pe care le vei adresa candidaților, ordinea lor și sistemul de notare pe care îl vei folosi pentru a îi evalua.  În cadrul unui astfel de interviu, întrebările adresate sunt strâns legate de cerințele de bază ale rolului, așa cum reies din descrierea acestuia. Răspunsurile la aceste întrebări sunt apoi notate

Cum să prezinți un angajat nou echipei (modele de e-mail)

Colegii noi sunt o veste bună. Iar veștile bune trebuie împărtășite și cu alții, pentru ca bucuria să fie mai mare.  De aceea, atunci când un angajat nou se alătură echipei, îi poți anunța venirea în întreaga companie. În felul acesta, nu numai că îi vei face pe noii angajați să se simtă bine-veniți, dar îți vei încuraja și colegii să înceapă o conversație cu aceștia.  Sunt multe moduri prin care poți prezenta un nou coleg în echipă. Cel mai ușor este să trimiți un e-mail de bun venit în prima zi de lucru a acestuia. Include câteva informații care îi vor ajuta pe ceilalți să afle mai multe și să aibă un punct de plecare pentru discuțiile de cunoaștere. Totodată, pe lângă e-mailul de prezentare, la fel de important este să îl informezi pe noul angajat la ce să se aștepte în primele zile de lucru. Pentru asta, îi poți trimite un e-mail cu câteva informații care îi vor fi utile pentru a se integra mai ușor și pentru a-i răspunde posibilelor întrebări. În acest articol vei găsi două mode