Valoarea "potrivirii culturale" ca cerință de job este un subiect dezbătut adesea în comunitatea de HR: unii specialiști afirmă că recrutarea pe baza potrivirii culturale nu încurajează diversitatea angajaților, în timp ce alți experți sunt de părere că este cel mai important factor în funcție de care ar trebui să se facă angajarea; la urma urmei, abilitățile pot fi învățate, în timp ce atitudinea este specifică fiecărei persoane.
Totodată, de cele mai multe ori ”ne uităm la o îmbinare de technical skills cu soft skills. Proporția lor diferă de la o companie la alta și putem avea atât cazuri în care companiile preferă să angajeze oameni fără experiență dar cu un set de soft skills deosebite, dar și situații în care abilitățile tehnice predomină și, bineînțeles, spețele în care ambele criterii trebuie îndeplinite”, după cum a declarat Corina Diaconu, Managing Director al agenției de recrutare ABC Human Capital.
Pe termen lung, această strategie va duce la eficientizarea procesului de recrutare: candidații potriviți își vor dori să lucreze pentru organizația ta, astfel că eforturile de promovare și timpii de angajare se vor reduce, iar calitatea recrutării va crește.
Un brand de angajator de excepție te ajută să atragi mai ușor candidați de calitate și să îți selectezi mai bine oamenii potriviți. Dacă vrei să îți îmbunătățești inițiativele de employer branding, începe cu analiza felului în care compania ta este percepută în prezent de către cei din afara ei. Apelează la opinia sinceră a cunoscuților tăi, sau evaluează recenziile de pe site-uri precum UndeLucram, Glassdoor sau în social media.
În cazul în care îți dai seama în urma interviului că aplicantul este potrivit pentru compania ta, însă îi lipsesc câteva abilități necesare pentru job, poți cântări cât de mare este efortul pentru a-i oferi pregătirea necesară - la urma urmei, atitudinea potrivită este mai greu de învățat decât abilitățile.
În primul rând, menține o legătură strânsă cu managerii de echipe: liderii joacă un rol important în promovarea unei comunicări sănătoase și în a-i face pe angajați să se simtă apreciați. De aceea, este recomandat ca aceștia să ia legătura cu fiecare membru al echipei o dată la câteva săptămâni pentru a înțelege cu ce se confruntă - pe plan profesional sau personal - și cum îi poate ajuta organizația să crească.
Ce este potrivirea culturală?
Potrivirea culturală nu se referă la angajarea oamenilor cu care ți-ar plăcea să ieși la o cafea - mai degrabă, se referă la acele persoane care au atitudinea potrivită și ale căror valori se aliniază cu valorile organizației. Astfel, recrutarea în funcție de potrivirea culturală pune pe primul loc aptitudinea și atitudinea candidaților.Cultura organizațională și Employer Branding
Construirea unei culturi organizaționale de succes este o parte importantă a procesului de employer branding. Promovată corespunzător, contribuie la atragerea candidaților care au valori și atitudini apropiate brandului tău. În plus, odată angajați, aceștia vor rămâne în companie pentru mai mult timp.
Premisa principală în consolidarea culturii este crearea unui loc de muncă unde angajații se bucură să vină. Poți face asta începând prin a da atenție nevoilor lor: dacă aceștia se simt puși în valoare, dacă organizația investește în creșterea lor profesională și dacă li se acordă încrederea și libertatea de a-și modela cea mai bună viață la muncă, atunci știi că ai construit o cultură de excepție. Iar angajații unei culturi de excepție nu vor ezita să ducă vorba mai departe și să atragă, direct sau indirect, oameni alături de care se bucură să lucreze.
Pe termen lung, această strategie va duce la eficientizarea procesului de recrutare: candidații potriviți își vor dori să lucreze pentru organizația ta, astfel că eforturile de promovare și timpii de angajare se vor reduce, iar calitatea recrutării va crește.
Construirea unei culturi de excepție
Recrutarea pe baza potrivirii culturale nu este posibilă fără existența unei culturi solide. Iar consolidarea unei culturi de succes este un proces continuu și îndelungat, care însă dă roade pe termen lung. În linii mari, iată pașii pe care îi poți urma în definirea culturii companiei tale:
1. (Re)definește valorile
Începe prin a-ți acorda puțin timp pentru a te gândi la valorile companiei tale: mai precis, analizează care sunt valorile declarate și felul în care acestea se manifestă printre colegi.
Poți începe prin a face o listă a valorilor companiei, apoi o listă a valorilor tale personale - Care sunt potrivirile? Ce valori ale companiei te inspiră să devii o persoană mai bună? Ce simți că lipsește?
Mai departe, adresează-le aceleași întrebări și colegilor tăi. Poți organiza o sesiune de dezbatere pentru a stabili care sunt cele mai importante valori ale echipei. Iată o idee de activitate pe care o poți pune în practică pentru a organiza o sesiune eficientă:
Gândește ca un antropolog
Împărțiți-vă în echipe de câte 3-4 colegi pentru a răspunde la întrebarea: "Ce puteți învăța despre organizația voastră dacă ar fi să o priviți ca cineva din afară?"
Imaginați-vă că sunteți un antropolog care face cunoștință cu echipa voastră pentru prima dată și încearcă să documenteze ce este specific oamenilor care o reprezintă. Care sunt eroii și legendele organizației? Ce povești sau zicale auziți? Ce obiceiuri sau ritualuri observați? Ce "artefacte" păstrează ca fiind importante?
Puteți folosi fișa de mai jos pentru evaluare, adaptată din munca psihologului Geert Hofstede:
În urma acestui joc, poți descoperi care sunt valorile ilustrate de angajații companiei. Plecând de la acestea, le poți alege pe cele mai reprezentative, alăturându-le valorilor spre care aspirați. Ideal ar fi să conturezi o listă de 5-10 valori cu care angajații să se poată identifica.
De îndată ce le-ați stabilit, trebuie să le faci cunoscute atât în interiorul companiei, cât și în exterior:
- Afișează-le în locuri vizibile folosind afișe prietenoase, care să le atragă atenția colegilor tăi. Alături de numele valorii, poți include și o scurtă descriere a ceea ce reprezintă.
- Publică-le pe site-ul companiei, sau în pagina de cariere. Le poți prezenta prin scurte testimoniale ale angajaților sau prin povești din viața companiei.
2. Consolidează-ți brandul de angajator
Pasul următor este să formulezi o comunicare eficientă pe toate canalele online: pe pagina de cariere, pe platformele de joburi sau pe rețelele de socializare.
De exemplu, pe pagina de cariere poți să scoți în evidență ceea ce te diferențiază de alte companii și ce anume face din organizația ta cel mai bun loc de muncă. Te poți inspira din acest ghid pentru crearea unei pagini de cariere de succes.
Pe aceeași temă...
Cum poți să îmbunătățești experiența candidaților
Descoperă cum le poți oferi o experiență mai bună candidaților în fiecare etapă a procesului de recrutare.
Citește în continuare3. Fii creativ cu descrierile de joburi
Descrierile joburilor disponibile contează în formarea primei impresii a candidaților. Acestea trebuie să fie clare și să prezinte profilul candidatului ideal - în același timp, trebuie formulate în așa fel încât să atragă candidații potriviți din punct de vedere cultural.
Un bun exemplu este descrierea unui job de Business Developer la compania Bookster:
Această descriere este astfel proiectată încât să atragă candidații care se identifică cu valorile companiei și rezonează cu tonul de comunicare. În același timp, eficientizează procesul de recrutare prin reducerea "zgomotului" produs de numărul mare de aplicanți care nu sunt potriviți cultural.
4. Reînnoiește procesul de intervievare
Interviurile îți oferă ocazia de a le face cunoștință candidaților cu mediul de lucru și cultura voastră. Felul în care se desfășoară influențează percepția lor despre brandul vostru de angajator.
Experiența candidaților
Lasă candidații să știe că le respecți timpul - asigură-te că adresezi întrebările potrivite, că îi asculți și că încerci să înțelegi cum îi poate ajuta organizația ta să crească. În același timp, trebuie să te asiguri că procesul nu este unul îndelungat și că îi menții informați în permanență. Transparența joacă un rol foarte important, mai ales pentru că le transmite un mesaj pozitiv despre mediul vostru de lucru.Evaluarea potrivirii culturale
Evaluează candidații adresându-le întrebările potrivite pentru a afla mai multe despre ei și despre cum sunt în afara muncii. Reformulează întrebările de interviu astfel încât să poți evalua potrivirea lor cu valorile voastre. Pentru aceasta, încearcă să găsești câte 2-3 întrebări pentru fiecare dintre valorile companiei și să te asiguri că acestea sunt parcurse de intervievatori. Pentru inspirație, poți descărca de aici o listă de întrebări pentru evaluarea potrivirii culturale.În cazul în care îți dai seama în urma interviului că aplicantul este potrivit pentru compania ta, însă îi lipsesc câteva abilități necesare pentru job, poți cântări cât de mare este efortul pentru a-i oferi pregătirea necesară - la urma urmei, atitudinea potrivită este mai greu de învățat decât abilitățile.
5. Investește în procesul de onboarding
Aproape 30% din noii angajați decid să plece de la un loc de muncă după prima lună. Motivele sunt diverse: de la faptul că nu se pot conecta cu managerii până la dificultatea de a se integra în echipă.
De aceea, odată ce ai decis ca recrutarea să se facă în funcție de potrivirea culturală, trebuie să continui să le oferi îndrumare noilor recruți și după angajare. Pentru a le oferi o experiență plăcută, poți alege să pui în aplicare câteva dintre următoarele inițiative:
- Apelează la liderul echipei din care va face parte noul angajat să ia legătura cu acesta înainte de prima zi. Îi poate povesti câte ceva despre echipă sau despre programul primelor zile și să-i ureze bun venit. Asta va ajuta la întărirea relației de lucru pe termen lung.
- Trimite-i noului angajat un pachet de bun venit. Îi poți trimite un cadou - cum ar fi un tricou cu numele companiei- sau materiale care îi vor veni în ajutor pentru a afla mai multe despre voi. Poți personaliza cadoul în funcție de ce ai aflat despre el în procesul de recrutare, dacă ai mai multe opțiuni.
- Trimite-i itinerariul primelor zile - aici poți include programul primei săptămâni și o scurtă prezentare a persoanelor cu care se va întâlni. Poți folosi acest model de email pentru a-i ura bun venit în echipă.
- Anunță echipa despre noul coleg - trimite-le un email cu o scurtă descriere a angajatului sau linkul către profilul acestuia de LinkedIn.
- Pune-i la dispoziție o pesoană de contact la care poate apela ori de câte ori are întrebări. Poți pune bazele unui program de "buddy", care să-i ajute pe noii colegi să capete un sentiment de apartenență în noua lor echipă.
Pe același subiect, citește și: Cum asigură Bookster un onboarding de succes pentru angajații remote
6. Menține relația cu angajații
Un proces de recrutare eficient și o experiență de onboarding plăcută sunt doar începutul construirii unei relații bune cu angajații. Aceasta trebuie cultivată permanent, pentru a le oferi posibilitatea de a crește și a-și atinge potențialul. Pentru asta, trebuie să apelezi în continuare tot la cultură și la menținerea ei vie în rândul angajaților: ei sunt produsul tău și trebuie să-i menții conectați, atât între ei, cât și de organizație.
În plus, poți folosi oportunitățile de a petrece timp de calitate împreună - cum ar fi teambuilding-urile sau serile în oraș - pentru a clădi valorile care sunt importante pentru voi.
Ce reținem?
Construirea unei culturi puternice îți va permite să eficientizezi procesul de recrutare: candidații potriviți își vor dori să lucreze pentru organizația ta, astfel că vei recruta mai repede, mai bine. Însă, pentru a te bucura de aceste avantaje, trebuie să investești în menținerea culturii organizaționale: începe prin a-ți defini valorile și a-ți consolida brandul de angajator; regândește procesele de recrutare și onboarding; și, cel mai important, întreține comunicarea și relația cu colegii tăi.
Pe aceeași temă...
Cum poți să îmbunătățești experiența candidaților
Descoperă cum le poți oferi o experiență mai bună candidaților în fiecare etapă a procesului de recrutare.
Citește în continuare
Comments
Post a Comment