Skip to main content

Întrebări pentru interviurile de cunoaștere cu echipa

interviuri cunoaștere echipă


În etapa de interviu, ia în considerare ca aplicanții să se vadă și cu colegii din viitoarea lor echipă. În felul acesta, poți evalua potrivirea acestora cu dinamica echipei și vei avea o imagine mai cuprinzătoare asupra lor. În plus, vei crește entuziasmul candidatului de a face parte din echipă, în cazul în care acesta se simte confortabil în timpul interviului.

Aceste tipuri de interviuri sunt benefice nu doar în procesele de recrutare ale managerilor, ci și pentru restul rolurilor.

Totuși, pentru ca aceste interviuri să fie utile, nu e suficient doar să facilitezi întâlnirea dintre candidat și echipă, ci și să oferi support pentru alegerea întrebărilor potrivite. Echipa de HR joacă un rol important în gestionarea acestor discuții, pentru a se asigura că acestea rămân în continuare legate de potrivirea candidatului cu rolul și cu echipa. 

Dacă iei în considerare să folosești interviuri de cunoaștere cu echipa, citește acest articol pentru a descoperi ce întrebări poți folosi și cum să organizezi aceste discuții.

Ce sunt interviurile de cunoaștere cu viitoarea echipă?

Interviurile de cunoaștere cu echipa reprezintă o tehnică de recrutare în care membrii echipei (cei care vor lucra în cele din urmă cu noul angajat) intervievează candidații. Managerii folosesc aceste interviuri pentru a evalua abilitățile candidatului, potrivirea culturală și, uneori, adecvarea tehnică pentru rol și mediul de lucru.

Interviul cu viitorii colegi are loc de obicei în etapele finale ale procesului de recrutare. El reprezintă astfel prima ocazie pentru candidat de a-și întâlni potențialii colegi. Acest lucru îl poate ajuta să vadă cum se simte în preajma echipei și să aprecieze cât de ușor se va integra. În același timp, colegii din echipă vor simți că opiniile lor sunt apreciate și luate în calcul în decizia de angajare. Aceste tipuri de interviuri sunt potrivite atât pentru cei care vor ocupa poziția de manageri, cât și pentru cei fără poziție de conducere.

De unde să începi

  • Creează un proces standardizat cu obiective clare, astfel încât toți colegii să fie informați și să știe ce pași au de urmat.
  • Folosește un format de interviu structurat.
  • Asigură-te că selectezi intervievatorii potriviți: cei care au cunoștințe relevante sau a căror activitate este în strânsă legătură cu responsabilitățile noului angajat.
  • Solicită feedback candidaților și echipei cu care acesta a avut interviul, astfel încât să poți îmbunătăți continuu procesul.

3 bune practici pentru pregătirea echipei de interviu 

  • Asigură-te că echipa înțelege descrierea postului, îndatoririle și responsabilitățile viitorului coleg. Acest lucru va menține interviul pe drumul cel bun și asigură că echipa va pune întrebări relevante.
  • Fă un rezumat al informațiilor despre candidat și experiența sa profesională și comunică-l echipei.
  • Dacă este necesar, oferă echipei un scurt training de interviu, în special celor care nu au mai susținut interviuri. Acest training ar putea include informații despre greșelile comune, tehnici de ascultare activă și de evitare a bias-ului inconștient.

Cum să evaluezi răspunsurile din cadrul interviului

Interviurile de cunoaștere cu echipa au o atmosferă ușor diferită de alte tipuri de interviuri, fiind mai puțin formale. Deci, cum evaluezi răspunsurile candidatului? Uite mai jos câteva idei:

  • Folosește un scorecard. Acesta poate facilita ajungerea la o concluzie bazată pe același mod de evaluare și elimină, în mare parte, subiectivitatea.
  • Asigură-te că cerințele postului sunt clare pentru toată lumea și echipa poate identifica abilitățile necesare pentru rol din experiența pe care candidatul o împărtășește.
  • Învață echipa să observe modul de interacționare al candidatului: ce dezvăluie limbajul corpului sau tonul vocii lui?
  • Încurajează ascultarea activă. În acest fel, echipa poate obține informații suplimentare din ceea ce candidatul menționează în timpul interviului.
  • Amintește-le colegilor din echipă să fie atenți și la eventuale semnale negative. Acestea pot include comentarii negative despre foștii colegi, o lipsă de interes sau chiar un sentiment de plictiseală în timpul interviului.
  • Nu dezbate cum a decurs interviul înainte ca toți intervievatorii să-și fi completat formularele de feedback. Acest lucru vă ajută să evitați influențarea reciprocă.

Pe aceeași temă...

Cum să oferi feedback după interviu

Ce mesaje poți folosi pentru a oferi feedback după interviu și câteva practici de așa da/așa nu.

Citește în continuare

Întrebări pentru interviurile de cunoaștere cu echipa

Pentru ca interviurile cu echipa să meargă bine, e important să plecați de la un set predefinit de întrebări. În felul acesta, te asiguri că discuția rămâne la obiect și că puteți evalua dacă un candidat se potrivește cu echipa și cu rolul.

Mai jos găsești câteva exemple de întrebări pe care colegii tăi le pot folosi în cadrul interviurilor:

1. Lucrul în echipă

Abilitățile de lucru în echipă sunt printre cele mai importante de evaluat în interviurile cu viitoarea echipă. Iată ce întrebări poți folosi pentru evaluarea acestora:

  • Ce obiceiuri bune crezi că promovează cel mai bine spiritul de lucru în echipă? (întâlniri periodice, proiecte între echipe, teambuilding-uri)
  • Ce este important pentru tine atunci când oferi și primești feedback în cadrul echipei?
  • Dă-mi exemplu de o situație în care, dacă nu ai fi apelat la ajutorul echipei, nu ai fi reușit să-ți faci treaba.
  • Care este modalitatea de lucru pe care o preferi atunci când ești implicat(ă) într-un proiect de echipă: ca fiecare membru să lucreze independent pe sarcinile sale sau ca întreaga echipă să se întâlnească și să lucreze împreună? De ce?

2. Motivația de lucru

Află ce-l motivează pe candidat în munca sa. Poți porni de la următoarele întrebări:

  • Care este principalul lucru care te motivează să fii cea mai bună versiune a ta la birou?
  • Care sunt beneficiile motivării altor membri ai echipei atunci când volumul de muncă devine copleșitor?
  • Cu toții avem de făcut lucruri pe care nu vrem să le facem. Dă-mi exemplu de o situație în care ți s-a întâmplat asta și descrie-mi cum te-ai motivat să-ți termini munca.

3. Abilitatea de a gestiona proiectele

Indiferent dacă o echipă este mare sau mică, este important ca toată lumea să aibă capacitatea de a gestiona sarcinile asumate. Deși nu toți membrii echipei se simt confortabil să urmărească dacă ceilalți și-au finalizat task-urile comune, este important să se asigure că termenele limită sunt respectate și că echipa lucrează eficient.

  • Povestește-ne despre un moment în care un alt membru al echipei a depășit un termen limită pentru o task comun și cum ai gestionat situația.
  • Care sunt punctele tale tari și punctele slabe când vine vorba de a depăși sarcinile de colaborare?

4. Abilități de comunicare

Exemple de întrebări pentru testarea abilității candidatului de a asculta și transmite mesaje, precum și de a colabora în cadrul echipei:

  • Apelezi rapid la colegi pentru a pune întrebări sau pentru a obține ajutor? Sau uneori aștepți momentul „potrivit”?
  • În ce situații alegi să comunici prin e-mail, telefon sau față-n față? De ce?
  • Povestește-mi despre o situație în care a trebuit să asculți pe cineva care nu reușea să comunice într-un mod clar. Cum ai reușit să îi răspunzi și să menții conversația?
  • Povestește-mi despre o situație în care comunicarea a fost gestionată foarte bine de către o altă persoană. Ce au făcut? De ce ți se pare că a fost eficient?
  • Ți s-a întâmplat ca cineva să înțeleagă greșit ce i-ai transmis? Cum ți-ai dat seama? Cum ai clarificat ce voiai să transmiți? Ce ai învățat din această situație pentru a-ți îmbunătăți abilitățile de comunicare?
  • Povestește-mi despre o situație în care ai întâmpinat dificultăți în comunicarea cu ceilalți colegi. De ce a fost dificil și cum ai rezolvat situația?

5. Întrebări de tip problem solving

Abilitatea de a rezolva probleme este importantă indiferent de rol. O persoană care poate veni cu soluții creative pentru probleme complexe aduce valoare unei echipe.

  • Povestește-mi despre o situație în care ai putut prezice apariția unei dificultăți. Ai reușit să previi agravarea acesteia? Ce ai învățat din această experiență și ce ai aplicat și în alte situații?
  • Povestește-mi despre o situație în care ai insistat să rezolvi o problemă pe cont propriu și ai eșuat. Cum ai rezolvat-o ulterior? Ce ai învățat în urma acestei decizii?
  • Descrie-mi o situație în care te-ai confruntat cu provocări serioase în a-ți face treaba. Care au fost acele provocări? Le-ai depășit? Dacă da, cum?
  • Cum știi când poți rezolva o problemă pe cont propriu și când e momentul să ceri ajutor?
  • Cum te-ai evalua la rezolvarea problemelor pe o scară de la 1 la 5? De ce?

6. Abilitatea de adaptare

Uneori, lucrurile se schimbă mai repede decât ne așteptăm sau suntem obișnuiți. Acest lucru este valabil mai ales pentru rolurile de dezvoltare software, de exemplu, unde candidații trebuie să fie capabili să învețe continuu și să se adapteze rapid.

  • Ce te ajută să te adaptezi rapid atunci când te confrunți cu o schimbare majoră într-un proces sau flux de lucru?
  • Care a fost cea mai dificilă tranziție în cariera ta de până acum? (fie dintr-o companie în alta, fie de pe un rol pe altul).
  • A trebuit vreodată să respecți termene limită în timp ce erai întrerupt(ă) continuu? Cum ai gestionat situația?
  • Dacă colegii tăi de echipă ar fi reticenți să încerce moduri de lucru noi, cum i-ai convinge să implementeze o metodă diferită, dar mai eficientă?
  • Descrie-mi o situație în care a trebuit să înveți să folosești un instrument nou de lucru. De cât timp ai avut nevoie pentru a te familiariza cu acesta și cum te-ai asigurat că îl stăpânești cât mai bine? 

7. Inteligența emoțională

Un coleg cu inteligență emoțională ridicată este de dorit în echipă, deoarece aceasta include adesea abilități de gestionare a conflictelor și comunicare eficientă.

  • Povestește-mi despre o situație în care, cu ajutorul empatiei, ai reușit să rezolvi o problemă importantă.
  • Descrie-mi o situație în care, datorită faptului că erai conștient(ă) de limbajele non-verbale ale unei persoane sau ale unui grup, ți-ai adaptat modul de comunicare și ai schimbat direcția discuției.
  • Povestește-mi despre un caz în care ai gestionat greșit o situație încărcată emoțional.
  • Dă-mi exemplu de o situație în care, pentru că nu ai reușit să interpretezi corect sentimentele sau temerile unei persoane, ai gestionat greșit problema - cel puțin la început.
  • Dă-mi exemplu de o situație în care înțelegerea propriilor emoții te-a ajutat să navighezi o situație dificilă și să eviți să spui sau să faci ceva ce ai fi regretat anterior. 

8. Capacitatea de a-și asuma noi responsabilități

Este esențial ca noii angajați să aibă dorința de a crește în rolul lor și de a-și asuma noi responsabilități pe măsură ce compania sau departamentul crește.

  • Povestește-ne despre un moment în care a trebuit să-ți asumi o responsabilitate nouă în echipa ta și cum ai gestionat procesul.
  • Când a fost ultima dată când nu ai fost mulțumit(ă) de performanța ta? Ce ai făcut în legătură cu asta?
  • Dă-mi exemplu de o greșeală pe care ai făcut-o recent. Ce ai învățat din asta? Cum ai aplicat ceea ce ai învățat?
  • Poți împărtăși un exemplu despre când a trebuit să înveți rapid un nou mod de lucru care a fost fundamental pentru munca ta și cum te-ai adaptat?

9. Evaluarea competențelor

Evaluarea abilităților tehnice este o parte esențială a interviurilor cu viitoarea echipă. Este important ca în această etapă să evaluezi cunoștințele tehnice și competențele relevante pentru rolul în cauză. 

E rândul tău

Interviurile de cunoaștere dintre candidați și viitoarea lor echipă sunt un instrument de recrutare care ajută ambele părți să-și dea seama dacă vor lucra bine împreună.

Rolul tău este vii în întâmpinarea echipelor care își doresc să organizeze astfel de întâlniri. Pentru asta, lucrează la un set de bune practici și fă o selecție de întrebări care să îi ajute pe colegii tăi să organizeze și să susțină interviurile. 

Pe aceeași temă...

Cum să oferi feedback după interviu

Ce mesaje poți folosi pentru a oferi feedback după interviu și câteva practici de așa da/așa nu.

Citește în continuare

Comments

Top articole pentru HR

15 modele de e-mailuri esențiale în recrutare

În cele mai multe cazuri, recrutorii apelează la e-mail atunci când comunică sau interacționează cu candidații. E-mailurile devin astfel principalele modalități prin care poți contacta și păstra legătura cu candidații, de aceea este atât de important ca acestea să fie bine formulate.  În timp ce modelele de e-mail pot fi o armă secretă foarte valoroasă în economisirea timpului, ele trebuie personalizate cu grijă pentru a adresa nevoile individuale ale candidaților. Peste jumătate din candidați declară că o comunicare defectuoasă în procesul de recrutare ridică un semnal de alarmă cu privire la companie și i-ar putea determina să nu accepte oferta acesteia.  Dacă e-mailurile pe care le folosești în recrutare sunt incomplete sau sunt percepute drept mesaje standard, candidații ar putea ajunge să se simtă mai degrabă ca o povară decât ca potențiali angajați valoroși.  Modelele de e-mail sunt totuși un bun punct de plecare pentru simplificarea sarcinilor repetitive care vin odată cu comun

Care sunt cele mai bune întrebări de interviu și cum să evaluezi răspunsurile

Fie că ești un intervievator cu experiență sau te afli la început de drum, cel mai probabil îți dorești să găsești întrebările potrivite pentru toate tipurile de interviu pe care le susții. De la întrebările generale până la cele specifice postului, sunt multe opțiuni din care să alegi.  Cele mai bune întrebări diferă de rolul pentru care recrutezi, de tipul de interviu pe care îl susții și de abilitățile pe care dorești să le evaluezi. Iar găsirea acestora necesită puțină muncă de cercetare și deliberare, dar și câteva încercări eșuate până la găsirea variantelor optime. Pentru a veni în sprijinul eforturilor tale, am pus la punct acest ghid cuprinzător din care vei afla: 1. Ce să faci înainte de a susține primele interviuri 2. Care sunt tipurile de interviuri și întrebările pentru fiecare 3. Ce întrebări să folosești în funcție de abilitățile evaluate 4. Ce întrebări de interviu nu ar trebui să adresezi 5. Cum să structurezi interviurile și să asiguri cursivitatea interviului

Ghid de interviu: cum să susții un interviu structurat

Pentru a lua cea mai bună decizie de angajare, ai nevoie să evaluezi candidații în mod egal și să îi compari cu ușurință. Pentru asta, interviul structurat este cel mai bun instrument pe care îl poți folosi. Acesta îți permite să adresezi tuturor candidaților un set prestabilit de întrebări pe baza cărora să compari răspunsurile în mod obiectiv. În acest articol am inclus un ghid complet pentru susținerea unui interviu de angajare structurat, de la elementele pe care acesta trebuie să le conțină și până la pașii pe care să-i faci pentru a-l defini.   Ce este un interviu structurat? Interviul structurat este acel tip de interviu pentru care stabilești încă de la început întrebările pe care le vei adresa candidaților, ordinea lor și sistemul de notare pe care îl vei folosi pentru a îi evalua.  În cadrul unui astfel de interviu, întrebările adresate sunt strâns legate de cerințele de bază ale rolului, așa cum reies din descrierea acestuia. Răspunsurile la aceste întrebări sunt apoi notate

Cum să prezinți un angajat nou echipei (modele de e-mail)

Colegii noi sunt o veste bună. Iar veștile bune trebuie împărtășite și cu alții, pentru ca bucuria să fie mai mare.  De aceea, atunci când un angajat nou se alătură echipei, îi poți anunța venirea în întreaga companie. În felul acesta, nu numai că îi vei face pe noii angajați să se simtă bine-veniți, dar îți vei încuraja și colegii să înceapă o conversație cu aceștia.  Sunt multe moduri prin care poți prezenta un nou coleg în echipă. Cel mai ușor este să trimiți un e-mail de bun venit în prima zi de lucru a acestuia. Include câteva informații care îi vor ajuta pe ceilalți să afle mai multe și să aibă un punct de plecare pentru discuțiile de cunoaștere. Totodată, pe lângă e-mailul de prezentare, la fel de important este să îl informezi pe noul angajat la ce să se aștepte în primele zile de lucru. Pentru asta, îi poți trimite un e-mail cu câteva informații care îi vor fi utile pentru a se integra mai ușor și pentru a-i răspunde posibilelor întrebări. În acest articol vei găsi două mode